Mare concurs – mare la pătrat chiar – concurs în curând.
Cei care din când în când mai intrau şi, probabil, şi citeau ce scriam pe atacfrontal.net şi barbierubogdan.wordpress.com ştiu de cel mai mare concurs din blogosferă din 2008, da, ală care a speriat-o şi a bucurat-o pe Alexandra din Făgăraş, purtătoare nickname-ului Şoricika, însă bucuria ei fu’ zadarnică pentru că nu era ea unul dintre premii. Puneam, atunci, la bataie premiul cel mare de 15.000 de lei. Pentru cei care se bucuraseră de sumă, o făcură degeaba. Leii nu erau nici de la Zoo, nici d’ăia noi, ci erau o bacnotă şi monedă, destul de vechi, cam din 2006. Să fi văzut ce faţă făcu’ câştigătorul când i-am pus banii în cont. Nu ştim, dar ne-am imaginat şi-am râs. Dar bucuria fu’ pentru cel care luă locul 1(întâi, ştim) care primi o veioză, 250 de lei, noi de data asta, dădurăm pe ea. Între timp, veioza se stricase şi cum promisesem o veioză şi pe Alexandra Cristea, hărţuitoarea mea, care dacă vîntul (nu mogulul) respiră mai tare prinde elicopterul Realităţii din urmă. Sigur, adevărat e că amândouă erau stricate. Şi pentru că cel de pe locul doi spera, mai bine zis ne-a obligat să-i dăm un premiu (altfel, ne dădea la operaţie), am acordat pentru locul doi ceea ce trebuia să dăm la locul trei şi anume o bujie, stricată şi ea.
Ei bine, anul ăsta mai băgam un concurs doar că pe http://atacfrontal.tk , unul de anvergură, nici prea prea, nici fără prea. Adică cu un un buget redus. Din solidaritate cu cei crizaţi, dar şi pentru ca să fim în trend; doar e criză. Însă, cum semne bune 2010 are că ne adâncim mai rău în criză, aşa şi premiile noastre din acest an, care au semne bune şi, pe deasupra, sunt majoRATE faţă de precedentele cu (minus)-80%. Dar pot fi motivele unor frumoase poveşti de amor. Sau a unui nou proces de calomnie. OM trăi şi Om vedea ce Om fi.
Ca să fim în trend, anul ăsta canci premii în bani, ca sa nu mai riscăm un infarct – noi de râs, winnerul de plâns.
Premiile nu le anunţăm şi spunem doar că nu au fost verificate de noi, dar vă dăm indicii: nişte poliţiste, două mai exact, una cam înţepată şi fundul la fel (Bogdane -altul-, scuze dar, uite, Alexandra s-ar mândri cu o asemenea caracterizare), iar alta – Georgiana, blondă, minionă (eu îi spun Pistruită drăguţică, dar îmi permit), căreia nişte tocuri în labe ar face-o mai suplă. Şi pentru că, scuzaţi, câştigătorul locului I, din 2008, a donat o parte din premiu în scopuri umanitare, anul acesta pe locul trei stă premiul Cristea Alexandra. Şi cum locul trei e vecin cu doi şi patru, locul doi va fi premiat cu momente unice, adică horror, alături de Valentina Căţoi, care ultima oara când am văzut-o era cu cineva monden, adică cu singurătatea. Dar cel ce va fi al patrulea va fi şi mai norocos, că va avea parte de frumuseţea celulitei şi a vergiturilor purtate de Ana Man, o (semi?)unguroaică cu trebe prin Braşov, Ană care indiferent de sunca corporală şi umană, proprietate ei privată, e totuşi (semi?)unguroaică. Şi ştiţi ce se spune despre unguroaice …
Atac Frontal http://atacfrontal.ning.com, http://atacfrontal.tk
de obicei sunetul ploii ma adoarmee..
minunat sunetul ploii. M-a relaxat….mercic
ce sunet fain!desi tot cel adevarat il prefer

Atac Frontal
http://atacfrontal.ning.com, http://atacfrontal.tk
da este intradevar placut sunetul ploii si imi place mult si imaginea de mai sus

Într-o vreme, cu mulţi ani în urmă, obişnuiam să înregistrez ploile… Apoi ascultam sunetul, chiar dacă mersul prin ploaie nu îmi făcea plăcere…
copil fiind prin ploi strazile cutreieram … imi placea sa o ascult s-o simt, ma simt prin ploaie ca pestele in apa ….
Intotdeauna mi-a placut sa ascult sunetul ploii … imi aduce o liniste sufleteasca …
Superba si fotografia.
Sa alergi prin ploaia de vara… cu stropi calzi… O fericire!
Dar de toamna, rece, brrr…!
Mai Bogdan numai de sotii va tineti !!!